Lună: septembrie 2019

Ce cred că îmi place / Ceea ce-mi place cu adevărat.

Publicat pe Actualizat pe

Beau cafea, mănânc brownie și mă uit cu fiica mea la peppa pig. Well, why not?
Sunt momente când vreau să mă simt din nou copil! Vreau să joc „țară, țară, vrem ostași!”           Când eram copil, mergeam cu prietenele și săream gropi imense făcute  din pământ! Sună tâmpit. În capul meu nu, fiindcă am imaginea bine întipărită!
Știți ce fain era? Bucurie adevărată , tot ce se putea întâmpla era să reușești să treci pe” malul celălalt „, sau să cazi de la vreo 2 metrii, pe o bucata de pământ /nisip. 😂 Toate 3 ne țineam de mână să fie mai sigur, deși toate săream individual în cele din urmă. Asa e și în viață, poți să te ții de mână cu oricine, tot singur va trebui să sari la un moment dat. Poți să deții câte lucruri vrei, tot singur treci prin probleme, și nimic din lucrurile materiale din care te servești nu te ajută la construirea caracterului!
Sau în caz de boală. Mai sunt oameni care caută la inimă, nu la portofel/card bancar.
Să revin la copilărie. Închid ochii și văd pădurea, toate florile, dealurile, casele țărănești, care sunt mai frumoase decât toate vilele astea noi cu „Siri, make me laugh!”
Dacă nu eram atentă și călcam într-un cui, trăgeam ușor piciorul să nu mai am senzația aia de parcă se termină lumea, apoi  stăteam puțin cu piciorul întins sau dădeam cu spirt și iar escaladam copacii pentru cireșe! Sau voiam să ii escaladez. Niciodată nu am atins vârful copacului, din teama mea veșnică de a risca.
Eu stăteam pe șopron și mâncam, strângeam câte ajungeam cu mâinile , mai aveam frați curajoși, prieteni, vecini care să se urce să le culeagă pe celelalte! Și așa furau noaptea și se lăudau a doua zi că ne-au prădat cireșul!
Odată am luat și eu pere de la vecini. Ale lor erau mai bune, mai zemoase!
Tot ce îți imaginezi că tânjești după, există două variante (cred eu) : ori nu ajungi să cunoști cum e sentimentul de posesie și trăiești cu un regret ușor, ori ajungi la ce ți-ai dorit și realizezi că defapt poate nu asta îți doreai! Știi de ce? Omul bănuiește ceea ce vrea și poate uneori îi reușește dar altădată Dumnezeu știe ce e mai bine pentru om.
Stăteam noaptea lângă poartă jucam jocuri și vorbeam cu prietenii, despre orice, eram atât de naivi și sinceri. Nu existau interese. Jucam fotbal până se făcea seară. Pe cer era deja luna? Trebuia să am un motiv bun pentru întârziere! Eram tare supărată că nu puteam sta târziu ca cei mai mulți dintre prieteni! Până la urmă, am fost ferită de multe necazuri poate de care prietenele mele nu au fost ferite. Uneori e mai bine să asculți fără să pui prea multe întrebări! Dar nouă nu place să ne spună altcineva ce să facem!
O singura chestie nu am înțeles-o până acum la mine : de ce nu pot fi șmecheră? Știi, uneori vin momente în care trebuie să spui cuvinte pe care nici tu nu le prea crezi unei persoane ca să fie ok sau să salvezi situația. Ei bine eu nu pot și nici nu îmi reușește! Dar am încercat.
Nu pot să mă comport sau să spun ceva ce nu simt în acel moment doar de dragul omului/momentului! De dragul omului îl ajut dacă cere. Sau mă rog pt el.
Atâât  de insensibili am ajuns cu toții!
Majoritatea sunt asa : dacă lor le e cald și bine, trai neneacăăă!
Deci: m-aș îmbrăca în cele mai comode haine, să nu-mi pese dacă am cearcăne, dacă îmi stă bine părul să nu mai zic dacă e pieptănat, și să îmi chem prietenii și frații mei la joacă!
Cred că sună deja ciudat și am să mă opresc aici! 😂😂😂

My vision board (1)

Publicat pe Actualizat pe

Mi-am propus să îmi propun să învăț să apreciez! Să mă apreciez mai mult. Să mă mulțumesc.
Nu e până la urmă persoana mea cu care începe totul? Și persoana ta de obicei când încep criticile! 😂
Așa de bine ne pricepem să zicem altcuiva ce să facă, nu știu de ce pentru noi e atât de greu! Apoi, de ce trebuie să fie atât de greu sa mă hotărăsc unde vreau să fiu în vacanța de vară? Adică nu ar fi de ajuns faptul că se numește vacanță? Să nu încep cu alegerea ținutei.
Mai nou, în ultimii 10 ani bărbații se străduiesc ca femeile!  Hai să fim sinceri, cine s-a născut cu darul ăsta de a fi mereu mulțumit? Tocmai de aia nu e niciodată prea târziu să vrei să începi de undeva. Stare permanentă de mulțumire? Nu se poate!         

  Ai momente când te crezi cel mai nenorocit „de pe fața pământului”! Te plângi până ți se face milă de tine! Apoi te uiți la tine și mai vezi un caz ca al tău, la puterea a 10-a. Ți se face rușine, faci și o rugăciune de iertare. Eu fac.        Cam multe rugăciuni de iertare și prea puține de gratitudine. Nu asta spunem toți? Nu mai fac, promit!    Este ca o luptă permanentă starea de mulțumire. Pentru că de aici rezultă și starea de bucurie, fericire. Nu toată lumea vrea să ajungă la fericire? Faci tot felul de lucruri tot tu să fii împlinit. Și când te gândești că starea de fericire e drumul spre munte nu premiul din vârf! Nu este important să intru în detalii despre un moment dificil, ci mai degrabă zic cum am trecut de acel moment. Cum? Am „încasat”, m-am supărat, am căutat factori care să mă scuze pe mine din situație, am văzut că nu se poate, că la mine e rezolvarea, am bolborosit, am zis că nu pot, până am ajuns în final să accept și să încep să schimb anumite lucruri. Nu să mă schimb, ci să schimb ceea ce fac.

  Pentru cei care cred, Dumnezeu te poate scoate dintr-un moment de ăsta, dacă îi ceri! Poți să te minți că prin puterile tale, până te confrunți cu o problemă deodată, apoi cu 10, și tot așa, până ești copleșit.
Cred că este în natura noastră dorința de a da puțin de pe umeri greutatea și altcuiva, ca să te simți mai ușurat.      Cum zicem noi „să plângem pe umărul celuilalt” .
În limbajul care îl folosesc creștinii, practicanți, asta se numește aduc-povara-mea-la-picioarele-Tale-Doamne/ aduc – la-cruce. Nu știu cum e să nu ceri ajutorul lui Dumnezeu. Și nici nu vreau să știu. Pentru că spune celui care cere, i se dă. Celui care bate, i se va deschide.
Ziceam despre mulțumirea de sine!   De aici pornește totul. Self-esteem. Contează foarte mult și ce oameni sunt pe lângă tine.                        Cei primii 10 care-ți vin în gând. Pentru că de cele mai multe ori te vezi prin ochii lor, fără să vrei.      Și ajungi să faci și ce fac ei la un moment dat.  Merg pe stradă sau mă uit pe toate rețele astea de socializare și văd tot mai multe lucruri care mă sperie, mă dezgustă, sau mă bucură, sau mă încântă. Ce pot să zic? Trebuie să fim mulțumitori, nu? Eu cred că suntem mereu în locul în care trebuie să ne aflăm la timpul respectiv.                                                În fine, prea multe subiecte într-un singur articol. Ar fi trebuit să arate mai bine, dar nu am scris de vreo 2 ani. Welcome back me 🙂